Performanțe financiare
De fiecare dată când privim în urmă la datele înregistrate de compania noastră, poate în mod paradoxal, nu ne place să vedem neapărat performanțe spectaculoase care nu pot fi replicate, păstrate sau sunt explicabile numai printr-un context de piață sau economic foarte favorabil.
Ne place, în schimb, să vedem creșteri mici, dar sustenabile pe termen lung, pe care să ne putem baza atât noi, cât și consumatorii și colaboratorii noștri. Nu ne plac salturile mari, cu care să nu putem ține pasul din punct de vedere al producției sau al calității produselor și serviciilor pe care le livrăm.
Avem genul de evoluție caracterizată prin stabilitate și durabilitate, pe care ne putem baza și în funcție de care putem face planuri ambițioase pe termen mediu și lung.
Având o cifră de afaceri de 43 de milioane Euro, peste 800 de angajați, o cotă de piață de 4% și o istorie de 25 de ani, compania Carnia se situează în primele trei locuri din topul celor mai importante companii producătoare de mezeluri din România, având o capacitate de producție de 20.000 de tone anual.
